Procesul de foraj este unul complex și diferă în funcție de utilitatea forajului: el poate fi utilizat cu scopul de a crea o rețea de apă potabilă pentru consum sau pentru uz casnic (irigații, spălare autovehicule etc.). Datorită faptului că poate îndeplini mai multe funcționalități, forajul are mai multe dimensiuni (diametru/adâncime, lungimea filtrelor), pentru fiecare necesitate și, mai important, în funcție de zonă.
Pentru a stabili cu exactitate nivelul apei pentru orice tip de utilitate, avem nevoie de un singur instrument, un nivelmetru.
De ce este atât de important să măsurăm regulat nivelul apei
Este important să verificați în mod regulat nivelul apei din puț, deoarece acest lucru vă permite identificarea și diagnosticarea unei probleme grave cu mult înainte ca ea să provoace probleme, cum ar fi întreruperile de apă sau deteriorarea pompei. În plus, regulile de stat privind apa potabilă necesită verificări pentru a menține înregistrări statistice despre nivelul apei din puțuri pe o bază sezonieră, inclusiv perioadele în care este mai scăzut sau mai ridicat.
Momentul potrivit pentru a măsura nivelul apei
În perioada din an în care se utilizează cel mai mult apă este nevoie de o măsurare săptămânală, iar în restul anului de cel puțin una lunară.
Dacă aceste măsurări se efectuează corect și cu precizie, utilizând nivelmetrul, se pot colecta date de-a lungul timpului și se vor dezvălui tendințele de schimbare ale nivelului apei în cadrul puțului.
Nivelmetrul de apă
Este compus dintr-un tambur susținut de două plăci din plastic rezistent la șocuri, abraziune și/sau murdărie. Exceptând compartimentul electronic situat în axa tamburului, restul construcției este impermeabil. În compartimentul electronic sunt introduse 3 baterii tip C. Opus bateriilor, la capătul cu mânerul de eliberare/antrenare/recuperare, se află semnalizarea luminoasă.
La contactul sondei cu apa, indicatorul luminos se aprinde, iar dacă este dotat și cu senzor acustic, aparatul va emite un țiuit.
Modul de operare
Pentru eliberarea tamburului, se destrânge rozeta de fixare situată pe partea opusă mânerului, sub axul de baterii.
Se eliberează sonda în puț până la aprinderea semnalului luminos.
Se blochează tamburul și se citește adâncimea pe scală, în dreptul intrării scalei în puț.
Dacă aparatul este dotat cu sondă de fund, după citirea nivelului apei, se continuă eliberarea sondei în puț până la stingerea semnalului luminos.
Se citește noua adâncime pe scală.
Cu ajutorul mânerului, se rulează înapoi pe tambur scala.
Pentru transport, sonda se inserează în locașul special de la lateralul aparatului.





